BINE AI VENIT IN LUMEA ORGANIZO!
Sunt Romina Rosu, omul din spatele proiectului Organizo, Coach & Professional Space Organizer trained by Marie Kondo. Sunt pasionata de organizare, apreciez simplitatea, traiesc minimalist si incerc sa fac bine cat de des pot. Timp de 15 ani am lucrat in Comunicare, Relatii Publice si Sustenabilitate, iar din 2018 am decis sa ma dedic pasiunii mele pentru organizare.
Organizo este un proiect de simplificare si de organizare pe care l-am creat cu scopul de a ajuta cat mai multi oameni sa aiba o viata mai usoara, mai libera, mai buna. Cand iti pui lucrurile in ordine, iti pui mintea si viata in ordine. Poate pare prea mult spus, insa efectele unei spatiu organizat, in care fiecare lucru are un loc al lui, sunt uimitoare.
Din pasiune pentru spatii frumoase si usor de folosit, te pot ajuta:
- sa vizualizezi stilul de viata si spatiul ideal in care ti-ar placea sa locuiesti sau sa lucrezi, tinand cont de nevoile tale;
- sa sortezi cu blandete si rabdare, in cadrul sesiunilor private, lucrurile pe care le detii, pe categorii – haine, carti, hartii, komono (obiecte diverse) si obiecte cu valoare sentimentala, pastrandu-le pe cele de care ai nevoie, care ti se potrivesc, care iti plac cu adevarat;
- sa gasesti solutii de depozitare si sa organizezi spatiul ramas liber astfel incat sa ai totul la indemana;
- sa iti redefinesti relatia cu lucrurile pentru a alege mai usor, in viitor, ce ti se potriveste si ce ai nevoie.